ANA POP CORONDAN

miercuri, 30 iulie 2008

M-am suit în Dealu’ Clujului


Da,chiar aşa s-a întâmplat: în gerul zilei de 9 februarie 2005, s-a "suit în deal", însă nu pentru a culege flori badelui, sau pentru a-i cânta, ci pentru odihna cea veşnică. Artista Ana Pop Corondan ne-a părăsit la vârsta de optzeci şi doi de ani. S-a stins discret, într-un cvasi-anonimat aproape. Până şi ceremonia de înmormântare s-a consumat cumva în secret parcă, doar în prezenţa câtorva apropiaţi şi admiratori.
Clujul îi datora mult mai mult, ca să nu spun de instituţia căreia în anii ''60 i-a adus o nesperată faimă. Dar rămâne mereu posibilitatea revanşei, aşa că, măcar de-acum înainte ar trebui să vorbim mai mult despre Ana Pop Corondan, şi nu oricum, ci ca despre un model exemplar al interpretului de muzică populară. Mai mult, pentru cântecul ardelenesc în ipostaza sa publică, "instituţionalizată", ea are semnificaţia unui întemeietor. Reprezintă începutul unui interval în care se va edifica o tradiţie consistentă, activă şi în prezent.
*
S-a născut în 30 iulie 1922, în Sinuţa, actualul cartier al Zorilor, din părinţi ţărani. În urma dictatului de la Viena este nevoită să se refugieze şi ajunge la Bucureşti. Aici, printr-o fericită împrejurare, e angajată la Teatrul "Constantin Tănase". O şansă unică într-o viaţă, ca un miracol, căci îi cunoaşte în această ambianţă selectă, pe marii artişti Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Gică Petrescu. Dar, o remarcă şi alte celebrităţi: folcloristul Mihai Pop (pe-atunci directorul Institutului de Folclor), Tiberiu Alexandru, Petre Ştefănescu Goangă, George Vraca etc. Aşadar, anii de formare coincid cu iniţierea în lumea elitară a muzicii şi spectacolului.
Consacrarea urmeaza sub aceleaşi auspicii favorabile, astfel că din 1944 colaborează cu Radio Bucureşti, unde i se înregistrează primele cântece, sub baghete, iaraşi celebre: Victor Predescu, Ionel Budişteanu, Nicu Stănescu.
În plină glorie va părăsi Bucureştiul şi, după mai bine de douăzeci de ani, se întoarce acasă la Cluj, angajându-se la Orchestra de muzică populară a Filarmonicii de Stat, în 1963. Venea cu o aură orbitoare, care, însă, se pare, a produs mai degrabă inhibiţii şi secrete frustrări, decât o admiraţie colegială: sindromul Clujului gelos pe propriile-i valori. În 1967 e pensionată, la varsta când talentul explosiv se împlineşte în măiestrie şi rafinament.
Oricum, ea nu mai aparţinea unei orchestre din provincie, ci patrimoniului naţional. Devenise un classic în viaţă; un reper canonizat prin urmare, într-o ierarhie foarte riguroasă a interpreţilor cântecului popular. Artista s-a impus, în fond, prin selecţii succesive în cadrul unei emulaţii reale, asistate de specialişti.
Avea un glas cristalin, iar glissando-urile erau caracteristici care i-au dat un stil personal, alături de patosul cu care interpreta atât cântece populare, cât şi romanţe sau alte cântece din repertoriul clasic. Legitimitatea ultimă a celebrităţii, i-o dă,însă opera formată din ansamblul cântecelor sale înregistrate, cântece dintre care unul cel putin a ajuns un slagăr definitiv. Este vorba despre acel uimitor "M-am suit in Dealu' Clujului", care nu-i doar o emblemă notorie, ci şi un fel de revanşă a culturii populare asupra acestui oraş cosmopolit şi multă vreme refractar la tradiţiile autohtone.
Însă de un lirism cu totul tulburător este capodopera "Neghinuţa neagră", unde profunzimea poetică parvine la un vag sentiment metafizic. Forţa iradiantă a cântecului constă şi în perfectă adecvare a textului la melodie.
Poezia în sine, o expresivă imagine vegetală a dragostei, are, de altfel, o subtil-melancolică fluenţă muzicală:
"- Neghinuţă neagră, mândruliţă dragă
Vină după mine, să merem în lume!
- Ioane, Ioane, decât după tine
Mai bine mă fac trestie pă lac,
Trestie pă lac şi-oi trăi cu drag
Departe de lume, cu gândul la tine.
- Fă-te mândră, fă-te, că şi io m-oi face
Mică seceruică şi-oi trece prin luncă,
Trestie-oi tăia, pe tin' te-oi lua,
Tu vei fi a mea, trestioara mea!"
Cred că nu întâmplător, în toamna anului 2004, la cea de-a treia ediţie a Festivalului "Ioana Radu" de la Craiova, împreună cu Veta Biriş şi Marinela Zegrean Istici, am oferit un moment creat în mare parte din cântecele Anei Pop Corondan.
Am văzut acolo, în Cetatea Banilor, olteni aplaudând "Neghinuţă neagră", "Badea-l meu de astă vară", "Mânios badea-i de-asară", sau fredonând împreună cu noi "M-am suit în Dealu' Clujului". Am înţeles, o dată-n plus, profunzimea şi importanţa ideii doamnei Marioara Murărescu de a dărui astfel de momente. Ne-am simţit şi atunci ca şi în alte asemenea spectacole, privilegiate. Eram ardelencele care aduceau cântece vechi în noi interpretări, şlagăre cărora le-a dat viaţă şi personalitate un nume drag al cântului clujean, de această dată oferindu-le memoriei Ioanei Radu. Nu ştiam că peste puţină vreme, cei care am iubit-o şi i-am preţuit cântecele ne vom dori să creem şi la Cluj-Napoca un festival care să poarte numele "Ana Pop Corondan", la fel cum nu ştiam nici că ultima emisiune tv, ce-o avea protagonistă, avea să rămână "Folclor Nepieritor" (NCN Tv) din ziua în care artista împlinea 80 de ani (30 iulie 2002).
Acum, după trecerea în eternitate, rămâne ca memoria să-i fie cinstită de generaţii care calcă acelaşi drum, drumul cântecului...

Niciun comentariu:

alaturi de colegi din Orchestra de muzica populara a Filarmonicii de Stat Transilvania

alaturi de colegi din Orchestra de muzica populara a Filarmonicii de Stat Transilvania


ANA POP CORONDAN - BADEA MEU DE ASTA VARA P 1570
Asculta mai multe audio Muzica »

Persoane interesate